miercuri, 1 decembrie 2010

Half.com


Conceptul marketingul de guerrilla sună cunoscut pentru mulţi dintre noi. Pe scurt, acest concept se referă la tehnicile promoţionale neconvenţionale care se bazează mai mult pe eficienţă în materie de timp, energie şi imaginaţie, şi mai puţin pe bugete uriaşe de marketing! Am găsit multe exemple interesante prin care urmăresc să vă fac cât mai cunoscut acest concept şi, de ce nu, poate vă vin idei de promovare a propriei afaceri/ viitoare afaceri :).

Primul exemplu prezintă cazul sitului Half.com. Mai sus vedem plăcuţa de intrare într-un sat (pe numele real Halfway), al cărei denumire a fost cumpărată pentru o perioadă de 1 an de zile de Half.com. Preţul plătit a fost de 100.000$, 20 de laptop-uri şi alte facilităţi financiare (mai mult sau mai puţin onorate).
Care a fost efectul? Datorită efectului de buzz creat de media în jurul acestei noi denumiri, Half.com a devenit foarte cunoscut şi, la numai 5 luni de la această achiziţie a fost cumpărat de gigantul e-bay pentru o sumă impresionantă: 300 milioane $! Foarte eficientă s-a dovedit a fi
crearea primului oraş dot-com pentru Half.com!

Ce putem învăţa din acest exemplu?
Consider că acest exemplu a fost unul de succes datorită ideii inovatoare şi bugetului de marketing suficient de mare avut la dispoziţie. Cred că efectul a fost mult mai pozitiv prin achiziţia denumirii oraşului, decât în cazul investirii banilor în publicitatea tradiţională. Mai mult, pe lângă foloasele financiare care au rezultat din promovarea primului oraş dot-com, locuitorii satului s-au bucurat de un trafic considerabil de turişti şi o recunoaştere la nivel internaţional!

Surse:
http://www.creativeguerrillamarketing.com/guerrilla-marketing/18-of-the-most-memorable-guerrilla-marketing-campaigns/
http://www.entrepreneur.com/marketing/marketingideas/article159484-2.html

Un comentariu: