joi, 27 ianuarie 2011

Microsoft lansează noi Smartphone-uri


Una din cele mai interesante rivalităţi de pe piaţa gadgeturilor se desfăşoară pe piaţa noii nişe de SmartPhoness.

Microsoft n-a avut rezultatele dorite cu al său Microsoft Windows 7, astfel încât Apple I-Phone îşi păstrează poziţia dominantă pe piaţă. Mai mult, intrarea Google pe acest segment, reprezintă o nouă ameninţare pentru Microsoft.

Decizia luată de compania americană este îndrăzneaţă şi spun eu, binevenită. Astfel, Microsoft a lansat 9 modele de smartphone, toate folosind sisteme de operare Windows. Spre deosebire de încercările trecute, Microsoft nu a lansat sistemul de operare pe un dispozitiv propriu, ci a apelat la producători diferiţi, cu experienţă în domeniu sau noi pe piaţă.

Pentru acest produs Microsoft a lucrat cu producătorii LG, Samsung sau HTC, care vor fabrica smartphoneurile ce vor purta sistemul de operare Windows. Este de înţeles dorinţa acestor companii de a lucra cu Microsoft, în încecarea de a se bate de la egal la egal cu Apple. Practic, siguranţa unui serviciu atât de puternic şi cunoscut precum Windows Microsoft, reprezintă un element de siguranţă şi unul din principalele atuuri cu care aceste companii pot atrage clienţii către produsul lor, în detrimentul Apple I-Phone.

Surpriza provine de la noul telefon Dell, care va beneficia de asemenea de sistemul de operare Windows, marcând una din rarele cooperări dintre cele doua mari companii americane. Practic, Dell intră pe o piaţă nouă şi este interesant felul în care îşi va aplica strategiil de marketing, ştiut fiind faptul ca Dell a avut întotdeauna un mod aparte de a-şi atrage clienţii

Practic, prin această decizie Microsoft mută lupta la un alt nivel şi pentru prima dată, este posibil ca Apple să fie ameninţat serios. Afirm acest lucru pentru că un produs dezvoltat de companii cu o experienţă chiar mai mare decât Apple în domeniul telefoanelor mobile, pe care va rula cel mai cunoscut sistem de operare la nivel global, trebuie să fie măcar la nivel teoretic un produs foarte bun. Mai departe, doar vânzările pot confirma sau nu, dacă Microsoft şi-a jucat bine, poate una din ultimele cărţi pe piaţa smartphone-urilor.

Un Mouse Revoluţionar: Microsoft Arc Touch


Fiind posesor al unui alt mouse produs de Microsoft, pot afirma că sunt mulţumit de apariţia unui nou model inovator care cu siguranţă va avea un impact important asupra pieţei de profil. Consider că ergonometria a fost folosită ca şi concept foarte mult în ceea ce priveşte tastatura şi prea puţin în ceea ce priveşte utilitatea unui mouse.

Noul gadget de la Microsoft oferă însă un confort în utilizare deosebit şi mă bucură preocuparea Microsoft pentru acest lucru. În rivalitatea lor cu Apple, Microsoft poate puncta dacă va înţelege să se folosească de ergonometrie şi în producţia altor gadgeturi cum ar fi notebookuri sau smartphones. Spun acest lucru tocmai pentru că atât Apple I-Phone cât şi Apple I-Pad suferă din acest punct de vedere, comfortul şi controlul asupra dispozitivelor fiind deficitare.

În concluzie, un produs interesant de la Microsoft, ale cărui caracteristici ar trebui urmărite şi de către companiile rivale, pentru că se anunţă inovatoare şi utile în tot ceea ce înseamnă performanţa şi comfortul unui mouse

Upgrade pentru X-BOX


Microsoft a realizat în colaborare cu IBM şi AMD un upgrade important pentru XBOX 360 Slim: unificarea tuturor componentelor în aceeaşi pastilă de siliciu. Mai exact, acelaşi chip integrează nativ CPU-ul tri core, GPU-ul, controller-ul de memorie, northbridge-ul şi eDRAM-ul. Proc
esul tehnologic a rămas la 45 nm SOI, o colaborare IBM – GlobalFoundries, iar dimensiunile totale au scăzut cu 50% (faţă de modelul din 2005).

Într-un moment în care WII vine pe piaţă cu un produs complet nou, îmbunătăţirea propiului produs, respectiv X-BOX este cea mai bună decizie pe care Microsoft o poate lua. Cunoscut mereu pentru calitatea sa, superioară produselor Nintendo şi Sega, X-Box încearcă printr-un upgrade să –şi recâstige poziţia pe piaţa.

Consider oportună o astfel de abordare, fiind de părere că Sony a greşit când s-a grăbit să lanseze pe piaţă produsul Move, deşi PlayStation 3 prezenta atuuri pentru a fi oricum cel mai puternic produs de pe piaţa respectivă. Din punct de vedere al marketingului, această decizie a lăsat impresia cum că Sony n-ar avea încredere în produsul său, simţind nevoia de a impresiona printr-un gadget similar cu al concurenţei. Spun acest lucru, deoarece Move se doreşte o replică a produsului Wii de la Nintendo.

Faptul ca X-BOX preferă să lupte prin dezvoltarea independentă a propiului produs reprezintă un act de curaj din partea Microsoft, primul după mult timp şi pot doar să apreciez o astfel de decizie.




Microsoft vs Apple


​ Microsoft face demersuri pentru a-i impidica pe cei de la Apple sa faca din termenul App Store, marca inregistrata in SUA, scrie BBC, citand reprezentanti ai Microsoft. Compania a depus documente oficiale in care spune ca "app store" este un termen generic pentru un magazin de aplicatii si orice companie ar trebui sa aiba dreptul sa il foloseasca fara teama ca vor urma represalii de la Apple.

Încercarea Microsoft de a bloca Apple, arătă o disperare a gigantului american, în încercarea de a opri dezvoltarea Apple şi implicit I-Phone prin orice mijloace.

Microsoft a încercat diverse strategii pentru a rivaliza cu produsul I-Phone. După ce a încercat realizarea unui produs propriu, Windows Phone 7, fără un succes foarte mare, Microsoft şi-a vândut serviciile unor producători mari de telefoane mobile precum Samsung sau HTC.

În continuare se pare că Microsoft va muta lupta în orice domeniu, fie ca acesta este inclusiv cel juridic. Prin aceasta dispută, Microsoft arată ca nu este dispus sa renunţe în lupta cu I-Phone şi cu siguranţă că ajutorul dat de producători precum Samsung sau LG va permite Microsoft să ofere o serie de produse care să devină competitori adevăraţi pentru Apple I-Phone.


Microsoft nu crede în 3D

Nu sunt de acord cu teoriile exprimate de cei de la Microsoft, care nu cred în conceptul 3D şi automat blamează produse precum Nintendo WII sau Sony Move. Mai mult menţionarea produsului X-BOX Kinnect ca fiind soluţia cea mai bună în domeniul consololeor, îmi arată un Microsoft care se teme de pierderea unei poziţii bune pe piaţă.

Când Microsoft s-a dezvoltat pe foarte multe pieţe, beneficiile au fost mari, însă situaţia actuală ne prezintă şi riscurile pe care o astfel de mişcare le poate avea asupra unei companii, chiar şi de talia lui Microsoft.

Pe piaţa de software, Microsoft se vede intrată într-un război tot mai puternic şi dificil cu Google şi produsele oferite de acesta. Pe piaţa telefoanelor mobile, produsele oferite de Microsoft reuşesc cu greu să facă faţă monopolului tot mai clar stabilit de Apple şi al lor I-Phone. În fine, în zona consolelor video, X-BOX se află sub o presiune enormă, după ce Nintendo a lansat produsul WII, şi în replică Sony a lansat produsul PlayStation Move.

Aflată prin urmare, într-o situaţie ingrată, Microsoft lansează un atac la adresa produselor rivale de pe piaţa de console, afirmând că nu crede în conceptul 3D. Microsoft lansase la rându-i produsul Kinnect pentru X-BOX, un produs care permitea deplasarea mai largă a gamepadului în faţa televizorului pentru un control mai bun asupra jocului video. Microsoft prezintă acest produs ca un liant între modul clasic de joc pentru o consolă şi tentativa de mişcare completă 3D pe care o imaginează cei doi rivali.

Din punctul meu de vedere, Kinnect nu este un produs liant, ci un produs aflat în urmă ca potenţial şi performanţă faţă de ceea ce oferă Wii şi Move. Sunt convins că atacul media provenit de la Microsoft este în fapt, un act de frustrare şi că într-un final cei care se ocupă de consola X-BOX vor reuşi să ofere un produs concurent pentru WII şi Move.

Viitorul va confirma sau nu acest lucru, iar vânzările produselor de la Sony şi Nintendo vor reprezenta cu siguranţă cel mai mare factor în luarea unei deciziii de către Microsoft. Un eşesc al concurenţei (tot mai puţin probabil, în urma situaţiei de pe piaţă) ar permie companiei americane şă-şi reafirme neîncrederea în produsele 3D, în timp ce creşterea vănzării în special a produsului Move, îî va obliga pe americani să lanseze la rândul lor un produs concurent.

Sony Play Station Move

Din punctul meu de vedere, Sony a ales un moment greşit de lansare pe piaţă a produsului Move.

WII este încă perceput ca un produs unic, şi piaţa nu este încă obişnuită cu gândul ca Move poate fi un concurent serios, ci doar o copie a inovatorului produs de la Nintendo. Acest lucru se evidenţiază şi în gama de jocuri pe care PlayStation Move o pune la dispoziţia clienâilor, jocuri asemănătoare din foarte multe puncte de vedere cu cele oferite pe consola WII.

Înţeleg relaxarea Sony în luarea acestei decizii. Produsul Playstation 3 a avut vânzări foarte bune şi considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind consola cea mai completă, depâşindu-şi complet rivalii de la Microsoft şi al lor X-Bos şi plasându-se într-o categorie superioară faţă de produsul WII. Problema nu este că Playstation 3 ar putea fi afectat de lansarea Move, problema este ca publicul nu va percepe totala importanţă a acestui produs.

Cred că cea mai înţeleaptă decizie din partea Sony ar fi fost lansarea PS Move, odată cu noua consolă PlayStation 4, indiferent care ar fi fost momentul lansării acestui PS4.

Lansarea Move ca un pachet suplinitor pentru PS4 ar fi arătat că Sony propune pieţei două produse total noi şi care îmbunătăţesc oferta existentă deja pe piaţă. Pe de-o parte noua consolă clasică, ajunsă deja la a a4 generaţie, şi pe de altă parte, un produs nou, cu potenţialul de a deveni primul concurent serios pentru Nintendo WII. Consider că o astfel de mişcare ar fi fost o decizie extraordinară de Marketing. Nu înseamnă însă ca Move va fi un eşec din start. Este posibil ca majoritatea clienţilor Sony care au optat pe PS3 şi astfel au renunţat la achiziţionarea unui WII, vor avea acum satisfacţia de a cumpăra un produs care se pliază pe consola lor şi pe care îl vor putea utiliza într-un mod similar cu inovatoarea consolă de la Nintendo.

Până la urmă doar cifrele ne vor oferi o concluzie, astfel încât să putem analiza dacă deciziile luate de Sony cu privire la lansarea Move au fost sau nu inspirate.

miercuri, 26 ianuarie 2011

HP si Rossignol realizeaza notebook-uri cu stil



HP a anuntat lansarea a doua notebook-uri, editie limitata, realizate impreuna cu Rossignol, marca axata pe stilul de viata montan special creata pentru fanii sporturilor de iarna. Aceste produse fac parte dintr-o exerienta de design complexa si au fost create pentru cei care doresc distractii nelimitate. Editia de notebook-uri Pavilion dv6 Rossignol ofera doua modele: Attraxion VIII Echo pentru femei si Freeride S7 pentru barbati, schiuri Rossignol si accesorii menite sa creeze cea mai noua si eleganta tehnologie pentru fanaticii stilului de viata montan. Fiecare notebook vine cu un continut exclusiv si husa asortata.


Materialele de inalta calitate creeaza un look simplu, curat care se potriveste perfect persoanelor preocupate cu stil. Notebook-urile HP Pavilion dv6 Rossignol pot fi personalizate si prin internediul unei serii exclusive de wallpaper-uri create de Rossignol.


Noile notebook-uri fac posibile crearea si partajarea cu usurinta a unui continut . Acestea sunt prevazute cu Adobe Photoshop Elements si Adobe Premiere Elements care permit utilizatorilor sa faca clipuri video si fotografiile de la ski chiar si mai extraordinare, creand continuturi uimitoare pe care le pot impartasi cu prietenii, etalandu-siabilitatea de schiori prin intermediul retelelor sociale. Fanii sporturilor de iarna isi pot stimula creativitatea pe partii vizionand cu ajutorul ecrnului HD clipuri video cu ski extrem, disponibil exclusiv pe notebook-urile HP Rossignol.


Editia HP Paviliondv6 Rossignol ofera pana la 1TB hard drive si pana la 8 GB DDR3. Notebook-urile contin procesoare Intel pana la Core i5, grafica AMD Radeon si DVD+RW sau player blue ray. Ecranul notebook-urilor are un display luminos de 15,6", cu LED si capabilitati HD, asigurand cea mai buna calitate disponibila in ceea ce priveste vizionarea continutului de orice fel. Camera HP True Vision si microfoanele digitale bizonale te ajuta sa ramai conectat chiar si cand esti pe partie. Notebook-ul ofera si trei sloturi USB 2.0, 1 port HDMI, 1 port VGA, 5 card reader, mufa pentru casti stereo si microfon, boxe Altec Lansing cu sistem avansat audio Dolby.





Pret si disponibilitate


Editia Pavilion dv6 Rossignol va fi disponibila de la mijlocul lunii ianuarie 2011, incepand de la 699 euro.


Vizitati www.hp.com/eur/rossignol pentru mai multe informatii.





Sunt foarte multi oameni care sunt foarte prinsi de acest stil de viata in care sportul este in prim-plan, este un lucru util acest nou model de notebook. Este interesant sa ai cu tine in fiecare moment un notebook cu care sa poti sorprinde fiecare detaliu ce se petrce exact acolo pe partie, in toiul actiunii. Sunt sigur ca acest nou model lansat de cei de la HP in colaborare cu Rossignol, se va bucura de un real succes.

Cum luam o decizie de cumparare?


Decizia de cumparare este influentata de review-uri si rating-uri . Marea majoritate a celor care fac cumparaturi online, citesc minim 4 review-uri ale produsului pe care doresc sa il achizitioneze.
Aceste date vin in urma unui studiu realizat de catre Power Reviews si e-tailing group. Baza de respondenti a fost de 1200 de consumatori, care fac cumparaturi de minim 4 ori pe an si cumpara de cel putin 500 $.


Facts:


- aproximativ 25% din cei intervievati citesc minim 7 review-uri inainte de a face o achizitie;

- 22% spun ca mereu citesc review-uri inainte de a face o comanda;

- 43% din utilizatori, au declarat ca in marea majorietate a timpului citesc review-urile produselor.

Un alt studiu, a aratat ca online shoperii prefera sa citeasca si, implicit, sa acorde o mai mare incredere review-urilor altor utilizatori sau cumparatori anteriori:


- 55% prefera review-urile utilizatorilor;


- 22% prefera graficele comparative;


- 21 % prefera review-urile realizate de experti.

Facebook in 2010

Reprezentantii Facebook, au finalizat rapoartele economice si bilantul pentru anul trecut, potrivit carora profitul net inregistrat este de 355 de milioane de dolari, veniturile pe 2010 ajungand la 1,2 miliarde de dolari.
Aproximativ 1,12 mld. dolari din totalul veniturilor, a fost generate de companiile mici si mijlocii, spre deosebire de companiile mari precum Coca-Cola, P&G sau Match.com, care au investit in publicitatea pe Facebook 740 mil. dolari.
Estimarile arata ca 2011 va aduce cifre record pentru bugetele pe care publicitarii le vor aloca retelelor de socializare. Astfel 4 mld. dolari la nivel mondial pentru publicitate ar putea intra in contul Facebook.
Un raport arata ca mesajele afisate pe paginile utilizatorilor de Facebook au legatura cu activitati ce implica familia si prietenii. Cea mai populara fraza folosita in 2010 pe Facebook este “Hit me up”.
Cupa Mondiala este cel de-al doilea subiect de discutie in topul preferintelor internautilor. In timpul meciurilor importante 50% din postarile utilizatorilor de Facebook faceau referire la acest subiect.
De asemenea, filmele au reprezentat al treilea cel mai popular termen folosit in reteaua de socializare. Printre cele mai mentionate pelicule se numara “Toy Story 3”, “The Twilight Saga: Eclipse”, “Inception”, “Alice in Wonderland” si “Iron Man 2”.
Alte cuvinte des intalnite in status-urile utilizatorilor de Facebook sunt iPad, iPhone 4, Haiti, Justin Bieber, jocuri, mineri, avioane si 2011, informeaza wall-street.ro.
In ceea ce priveste numarul utilizatorilor, Facebook vehiculeaza cifra de 650 de milioane la nivel mondial si doreste sa ajunga cat mai repede la pragul de 1 mld.
In Romania, reteaua are aproape 2,6 milioane de utilizatori, iar dintre acestia, un sfert sunt din Bucuresti. Orasele cu cei mai multi utilizatori de Facebook, in afara de Bucuresti sunt: Cluj-Napoca (105.100 utilizatori, 8.39%), Timisoara (90.780, 7.25%), Iasi (84.440, 6.74%), Constanta (61.860, 4.94%) si Brasov (56.720, 4.53%), scrie hotnews.ro.
Sursa http://media.businesslive.ro/era-facebook/

Promovarea medicamentelor

O serie de reglementări recente sau în curs de adoptare vor avea un impact semnificativ asupra promovării medicamentelor în perioada care urmează.

Agenţia Naţională a Medicamentului a adoptat de curând o hotărâre privind evaluarea publicităţii medicamentelor.
Cifrele de la Agenţia Naţio­­nală a Medicamentului ara­tă că, în ciuda crizei, nu­mă­rul brandurilor de medica­men­te care se promovează este în creştere de la an la an. În 2010 au fost acordate 474 autorizaţii pentru promovarea medicamentelor, faţă de 370 de autorizaţii în 2009 şi 307 în 2008.

Odată cu creşterea numărului de reclame şi de materiale promoţio­na­le în acest domeniu, creşte şi nu­mărul de încălcări ale reglementă­ri­lor referitoare la publicitatea medi­camentelor.
Pro­mo­ţiile medicamentelor în farmacii sunt interzise prin lege? Această re­gle­mentare pare o ciudăţenie în con­diţiile în care oricine a intrat în­tr-o far­macie în ultima vreme a pu­tut con­stata că rafturile sunt pline de pachete promoţionale şi de redu­ceri de preţ, mai ales pentru medicamen­tele de sezon, respectiv antigripale. Însă, conform reglementărilor în vigoare, „este interzisă publicita­tea la medicamente către publicul larg care să conţină oferte promo­ţio­nale (ex.: la o cutie cumpărată, pri­meşti două sau X + Y şi beneficiezi de un cadou, discount etc.) sau referiri la preţ, discount-uri, reduceri de preţ”.

Sursa http://www.sfin.ro/articol_22110/reglementari_tot_mai_dure_pentru_publicitatea_medicamentelor.html

marți, 25 ianuarie 2011

Eticheta ecologică pentru telefoane mobile

Orange, împreună cu organizația WWF (World Wide Fund for Nature), a anunțat anul trecut lansarea unui sistem de etichetare ecologică pentru telefoane mobile. Deși sistemul a apărut de câțiva ani, el este o premieră pe piața telecomunicațiilor din țara noastră.

Acum, clienții Orange pot afla performanța de mediu a fiecărui telefon mobil comercializat de acestă companie și de către parteneri. Performanța de mediu ia în calcul 5 indicatori: ,,limitarea emisiilor de dioxid de carbon”, ,,eficiența energetică”, ,,conservarea resurselor naturale”, ,,reciclarea” și ,,producția eco-responsabilă”, oferindu-se în final un anumit punctaj. Cu cât acest punctaj este mai mare, cu atât telefonul mobil este mai ecologic și mai prietenos cu mediul înconjurător. Eticheta ecologică completă, cu punctaje pentru toti cei 5 indicatori, se găseşte momentan doar în prezentarea telefoanelor din magazinul online Orange.

După părerea mea, acestă etichetă este foarte utilă. Totuși, în România nu pot spune că avem și consumatori ecologici, care ar considera această etichetă un criteriu decisiv în achiziționarea unui telefon mobil. În momentul de față, aspecte ca funcționalitatea și designul primează, impactul asupra mediului fiind mai puțin luat în considerare.

Sursa:

http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/in-premiera-nationala-orange-introduce-etichete-ecologice-pentru-telefoane.html

luni, 24 ianuarie 2011

Tu cu cine faci smartphoning?

Important în alegerea unui telefon mobil este și sistemul de operare. Spre deosebire de calculatoare, în cazul telefoanelor mobile există mai multe opțiuni, cu mențiunea, că și aici se întâmplă fenomenul bine cunoscut hardware și software “la pachet”. Adică, unii producători de telefoane mobile sunt legați de anumite sisteme de operare, cum se întâmplă cu iOS de la iPhone și BlackBerry de la RIM. În acest caz, utilizatorul are de pierdut datorită falsei impresii că a ales și sistemul de operare.

Pe o piață liberă și corectă, utilizatorul poate alege sistemul de operare indiferent de telefonul mobil. Acestea se numesc sisteme de operare independente. În rândul companiilor care oferă aceste sisteme se numără Sybiam de la Nokia, Android și Windows Phone.

După părerea mea, cel mai popular și mai utilizat sistem de operare este Android. Este cel care aduce cele mai multe inovații, fiind preferat atât de utilizatori, cât și de producătorii de telefoane mobile. Windows Phone, un sistem nou de la Microsoft, vine din urmă cu multe îmbunătățiri și noutăți. Asta după ce mult timp, vechea versiune era intens criticată de utilizatori. Cu această lansare, Microsoft speră să își revină pe această piață și să reușească să țină ritmul cu adversarii. Nu același lucru îl pot spune despre Sybian de la Nokia. Deși recent sistemul a simțit o mică “revigorare”, este cu mult în urma celor amintiți.

Ce este cu adevărat foarte benefic pentru utilizatori, este faptul că acum producătorii de telefoane mobile se concentrează pe aspecte ca funcționalitate și design, lăsându-i pe producătorii de software să își dezvolte produsele.


Sursa:

http://www.go4it.ro/telefoane-mobile/tu-cu-cine-faci-smartphoning-7066535/