luni, 6 decembrie 2010

Intră pe messenger, de pe telefonul mobil

Cum internetul nu mai este de mult legat de calculatorul de acasă, tot mai mulţi utilizatori au început să intre pe internet de pe telefonul mobil. Momentan, există pe piață numeroase programe care joacă rolul messenger-ului pe telefon. În special cei care deţin un telefon nou, dotat cu un sistem de operare avansat, au o gamă largă de programe de acest gen. Din păcate , majoritatea telefoanelor comercializate pe piaţă nu au astfel de sisteme, prin urmare, trebuie să se orienteze către aplicaţii Java.

Printre cele mai populare aplicații se numără eBuddy, Meebo, Fring și Nimbuzz. eBuddy este un messenger construit pe Java care rulează pe majoritatea telefoanelor mobile, indiferent de sistemul de operare folosit. eBuddy te notifică atunci când primești mesaje noi, așă că poți să răspunzi imediat. Meebo este foarte popular pentru cei care au mai multe conturi de messenger. Fring este renumit pentru cei care folosesc Skype, având și avantajul că poți să-ți suni prietenii prin VoIP. El oferă cea mai mare listă de telefoane cu care este compatibil. Un plus la Nimbuzz este că îți poate salva toataă agenda telefonului. În caz că pierzi sau iți schimbi telefonul, o poți recupera ușor, fără să plăteşti ceva.

Interesant este că și românii au creat o aplicație de mesagerie instantă, shMessenger, considerată de mulți utilizatori foarte reușită. Acest program are o interfață foarte prietenoasă asemănătoare cu cea de pe calculator; poate fi instalat și în limba română; se pot face poze cu telefonul și să fie trimise pe messenger. Există chiar si posibilitatea de a da BUZZ!!

După ce am studiat toate ofertele, cea mai interesantă aplicație mi se pare cea româneasca, shMessenger, deoarece conține cele mai multe facilități. Păcat totuşi că nu se bucură de mai multă popularitate.



Surse:

http://www.emobil.ro/articole/cele_mai_bune_aplicatii_de_messenger_pe_telefon.html

http://www.remembertoday.ro/articole-stiri/it-c/shMessenger---un-excelent-messenger-pentru-telefoanele-mobile-Software-stire135929.html

http://eu-simplu.blogspot.com/2008/04/messenger-pe-telefonul-mobil-fring.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu