
Dupa ce ambii parteneri raspundeau la cele de mai sus intrau automat la tragerea la sorti pentru cele 5 premii puse in joc de Phillips. Premiile pentru cuplu au fost un aparat de intins parul pentru ea si un aparat electric de barbierit pentru el. Premiile chiar meritau o incercare de a petrece Valentine's Day in alt mod decat ceea ce este deja obisnuit pentru toata lumea.
Scopul celor de la Strategad a fost sa obtina 1000 de oameni care sa foloseasca aplicatia si 5000 de fani pentru pagina de facebook Phillips. Prin intermediul campaniei si prin noutatea adusa de aceasta aplicatie zilei de Valentines aceste obiective au fost cu mult depasite, Phillips ajungand sa aiba 8500 de fani, iar mesajele postate au ajuns la peste 2 milioane de perosoane. Din punct de vedere al celor care au folosit aplicatia magica s-au inregistrat 1500 de persoane.
"Philips Magic Couple a propus o altfel de zi a indragostitilor pentru ca, dincolo de artificii si declaratii de dragoste, aceasta inseamna bucuria de a impartasi momentele frumoase cu cei apropiati.” Cristi MIHAI, iManager, STRATEGAD.
A fost o campanie care s-a bucurat de un real succes si care a schimbat obiceiurile traditionale de ziua indragostitilor, apeland la sentimentele celor implicati in campanie si oferindu-le o aminitire frumoasa care va fi legata automat si de brand-ul Phillips. Asta se poate numi cu adevarat o campanie cu impact mare asupra celor implicati. Imi pare rau ca nu am auzit atunci de aplicatie pentru ca mi se pare foarte interesant sa vad cum functioneaza.
Pentru a avea o imagine mai clara a celor ce nu vor uita niciodata aceasta campanie Phillips voi posta pentru final poze cu premiile ce se puteau castiga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu