joi, 1 decembrie 2011

Google Academic


Motorul de căutare Google a devenit  parte integrantă a procesului de studiu. Google Academic este un serviciu care adună informațiile în același loc și oferă acces într-o varietate mare de formate (articole, teze, cărți, opinii) și ajută la localizarea acestora într-o bibliotecă sau online.

Google Academic este un nou serviciu oferit de companie și în limba română. Google Academic își propune, potrivit Google, să fie un instrument util pentru lumea științifică oferind servicii de indexare, clasificare și citare a corpului de lucrări științifice publicate și care au și versiuni electronice online.
Studenţii își pot căuta informații, însă știm că aceștia preferă să caute cu ajutorul motoarelor de căutare, mai curând decât intrând pe site-urile diferitelor instituții de învățământ.
Clasificarea informațiilor prin Google Academic seamănă cu cea din Google Search: clasifică sursele pe baza popularității mai curând decât prin valoarea sau relevanța lor. Articolele cu mai multe link-uri vor fi afişate inaintea unei cercetări de calitate care nu este preluată de algoritmul Google Academic.
Potrivit sursei “International Journal of Cultural Studies” Google Academic funcționează ca un sistem de ranking bazat pe link-uri semantice către un depozit de surse, acesta diferă prin clasificările citările conform statusului lor relativ și greutății în câmpul lor disciplinar.
Google nu oferă informații legate de bazele de date acoperite și nu dispune de un timeline care să prezinte actualizările făcute.
Acest serviciul utilizează o combinație de metadata și algoritmi de indexare a conținutului web pentru a identifica lucrările științifice și pentru a avea posibilitatea clasificării în funcție de relevanța lor pentru o anumită căutare.
Una dintre funcțiile serviciului este aceea că rezultatele căutării după un anumit titlu pot indica și existenţa lucrării respective în versiune tipărit la biblioteca la care utilizatorul este abonat. O căutare cu Google Academic poate echivala cu o căutare în baza de date a bibliotecii preferate.
Google Academic are şi un slogan de publicitate "Stai pe umerii unor uriaşi". Sloganul reprezintă un omagiu pentru savanţi care au contribuit la domeniile lor de-a lungul secolelor, oferind bază pentru noile realizări intelectuale.
Google Academic permite utilizatorilor să caute copii digitale sau fizice de articole, fie on-line sau în biblioteci. Căutările apar folosind referinţe de ziar, rapoarte tehnice, teze , cărţi, şi alte documente, inclusiv pagini Web selectate, care sunt considerate a fi ştiinţifice.
În concluzie putem mult mai uşor să ne căutăm informaţiile necesare pentru lucrările noastre de-a lungul anilor de studiu. Este o altă variantă decît cea a motoarelor de căutare, cel mai des utilizat Google care printre primele zece rezultate ale căutării se regăseşte “wikipedia”. M-am gândit cum aş putea numi această relaţie şi am găsit până la urmă o soluţie într-o carte în care scrie“Google iubeşte Wikipedia.”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu